Valsul inimii

Douazeci si doi decembrie.Iarna a pus stapanire peste micutul orasel. Este ora douazeci si trei fix. Pe straduta pustie nu vezi nici urma de om,datorita zapezii care a acoperit si ultimele urme. Prin geamul bine inchis, cu o cafea in mana, ea sta , parca in agonie si priveste marginea padurii ce se afla peste drum. Singura sursa de lumina este luna plina ce isi emana razele pline de o caldura inghetata peste zapada ce a acoperit tot tabloul,toata amintirea zilelor calduroase care au trecut.

Haide…hai afara sa ne mai jucam!

Rasuna din nou vocea lui plina de compasiune si in acelasi timp perversa. Ii zareste doar umbra lui in spate , care o ademeneste sa iasa. Ea, este inca extrem de indecisa. Este inspaimantata;ii este frica de faptul ca atunci cand se va intoarce nu il va mai zari…daca ii urmeaza jocul ar putea sa o conduca pe drumul fara intoarcere inspre dezamagirea suprema.

Isabela… avem toata noaptea la dispozitie! Hai sa ne jucam!

Pana la urma…s-a hotarat! Decat sa se intrebe toata viata cum s-ar fi intamplat daca ar fi mers, s-a ridicat , lasand jos cana de cafea. Parul ei auriu, de lungime medie, se revarsa peste rochia imaculata de matase. A pornit usor inspre usa casei si cu o miscare gratioasa, a deschis-o larg. Ceva atat de neobisnuit…nu ii este frig, in ciuda vremii neinduratoare. Sprijinindu-si mana de balustrada scarilor, a inceput sa coboare fiecare treapta, simtind cum un fior o patrunde in interior, acaparandu-i fiecare simt.

Grabeste-te…te vreau aproape!

Ea nu se grabi, totusi. Mergea la fel de lent ca si pana acum. A iesit pe portita mica de lemn si  s-a indreptat inspre marginea padurii. Soaptele lui, umbra lui care o urmeaza in spate, in acelasi ritm o linistesc. Frigul parca o inconjura, razele lunii ii ating pielea delicata si aproape la fel de alba precum zapada ce o inconjoara.

Intra,mai e putin!

Acum, sta la marginea padurii, privind copacii inalti . Vantul rece al iernii ii lipesc in fata camasa de noapte de corp, parca intimidand padurea. Umbra din spatele ei ii indica directia pe care o privea, directia pe care o avea de urmat intr-un final. A inceput din nou sa mearga, de data aceasta cu pasii mult mai hotarati si mai apasati decat inainte, lasand in spatele ei urme adanci ai pasilor , dovezi ale trecerii ei.

Isabela, esti pe drumul cel bun! Continua sa mergi…sa nu iti fie frica! Vei ajunge sa ma iubesti…sa nu ai urma de-ndoiala!

Vocea aceasta parca ii conferea in acelasi timp un plus de energie, un plus de cunoastere si de calm. Dupa o ora de mers, a ajuns. Intr-un final era acolo…de fapt, aproape acolo. Statea la marginea unui luminis , in centrul caruia se afla un lac, care parea ca nici frigul nu a vrut sa il atinga. In lacul care se zarea perfect, se oglindea luna. O asemenea priveliste nu vezi nici macar in basme, este nevoie ca mintea ta sa fie golita de treburile lumesti ca sa ii poti zari adevarata frumusete.Daca reusesti acest lucru, acest paradis ascuns , prin puterile lui iti intensifica fiecare simt.

Apropie-te Isabela…mai sunt doar cativa pasi care ne despart de fericire.

S-a apropiat de lac, pasii fiindu-i mai hotarati decat au fost vreodata. Ajunsa la marginea lacului, a privit inspre cer. Cativa nori incercau sa acopere luna, dar nu reuseau in totalitate. S-a asezat apoi jos, adancindu-si picioarele in lac. Apa nu era calda, nici rece.Era doar perfecta.

Bine ai venit, iubit-o! Te voi purta inspre paradis…

Dupa aceste soapte, umbra din spatele ei s-a apropiat de ea. Mainile lui , pe cat de masculine, pe atat de gingase i-au dat parul la o parte iar buzele i-au atins gatul. Ii simtea fiecare suflare. Aceste maini au imbratisat-o strans si au atras-o inspre pieptul lui cald.

Acum, esti langa mine!  Alatura-te paradisului meu…

Cerul s-a intunecat iar fulgi marunti de nea au inceput sa ii inconjoare. Era acum in nirvana…nu simtea frig , era imbratisata de mainile…lumina, caldura acelui suflet. Pentru prima oara dupa mult timp, a zambit. Un zambet cald, fara pic de falsitate i-a cuprins atat figura cat si sufletul.

Lasa-te purtata inspre fericire…

Soaptele i-au inundat urechile si s-a lasat usor in jos, pe o parte, picioarele ramanandu-i in lac. A continuat sa zambeasca in timp ce mana lui ii mangaia obrajii. I-a prins mana si a strans-o cu putere intr-a ei. O lacrima i s-a prelins pe obrazul fierbinte. A inchis ochii, iar figura lui angelica i-a inundat visele.

Acum, putem fi impreuna…ma bucur ca mi te-ai alaturat!

Va urma…


Reclame

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: