Singurătate

Praf…foarte mult praf; dâre de praf se întindeau peste carţile din bibliotecă. Nu arătau prea noi, semăna mai degrabă cu o bibliotecă moştenită de la bunica şi ţinută doar in memoria ei. El, era de multe ceasuri pierdut in propriile gânduri.Desigur, este destul de plăcut sa stai doar…pur şi simplu să stai şi să nu faci nimic. Nu ştia exact de ce, dar s-a ridicat şi s-a îndreptat înspre biblioteca prăfuita. S-a aplecat lent şi a deschis ultimul sertar de jos. A mai oftat o dată şi a scos un caiet ingălbenit de vreme şi prăfuit. De cincisprezece ani era acolo acel caiet. Trecuse atâta timp şi inca nu îl citise. Nu a simţit acea curiozitate … sau, poate îi era doar teamă. După atâta timp, în sfârşit s-a hotărât să îl citească. Amintirea era foarte dureroasă , dar chiar vroia să afle tot ce a fost în sufletul acelei copile de şaptesprezece ani. A deschis cu grijă prima pagină unde scria:

Jurnalul Elisabetei – 1996-

A dat următoarea pagină la o parte şi a observat că jurnalul începe din luna Septembrie. S-a apucat sa citeasca…

Duminică , 8 Septembrie 1996

Nu obişnuiesc sa ţin un jurnal , dar este atat de liniştitor sa privesc cum cerneala dă viaţă gândurilor mele , printr-un scris total neîngrijit;nişte mâzgăleli produse de mâna mea stângace.

Nevoia de a scrie se datoreaza probabil orelor târzii in care stau si meditez.Singurătatea mă apasă îingrozitor. Zilele trec pe lângă mine şi în ciuda speranţelor aşternute în sufletu-mi încarcat , parcă totul a luat o întorsătură pe care…într-un fel o aşteptam , o doream! Ce gânduri nebuneşti dar perfect normale pentru o adolescentă tipică.

Am fost respinsă de persoane apropiate destul de des in ultima vreme. Sincer…chiar nu mă deranjează deloc ; e foarte interesant totuşi felul în care mă simt. Mă simt mai independentă şi mai împlinită ca oricând, chiar aproape de perfecţiune , dar singurătatea continuă să mă apese în timp ce mi-o doresc enorm.

Gândurile mele au căpătat o logică total haotică deşi…este prima dată când le inţeleg întradevăr sensul. Ştiu ce vreau! Vreau totul: distracţie, ieşiri, afecţiune…dar in acelaşi timp slăvesc singurătatea – in care m-am refugiat singură, cu puţin ajutor din afară – si lacrimile care m-au cuprins in ultima vreme.

Muzica… pana acum o consideram totul, o inţelegeam perfect şi o consideram o parte din sufletul meu. Am descoperit recent ca m-am inşelat! Nu am înţeles-o deloc, chiar am tratat-o superficial. Abia acum a capatat un nou înţeles. E diferita, atât urechile cât şi mintea mea o percep cu totul altfel.Adevărata muzică se află in spatele versurilor care o acoperă…sau poate o întregesc! Nu mă mai tem de singurătate cand stau intinsă pe pat ascultând muzică la căşti şi visez ore in şir.E chiar liniştitor…

Vise, speranţe, simpatii …pot da nume, scrie impresii …chiar pagini întregi, dar cu ce rost?!

Am să mă pun să dorm; am să las coşmarurile – deja devenite obişnuinţă – să mă domine din nou.Oricum, mă voi trezi in aceeaşi realitate;va fi o nouă zi, prima din din câteva dedicate in totalitate ordonării găndurilor mele. Voi mai scrie…

„ Căci viaţa-i doar o umbră trecătoare,

Un biet actor ce se framântă-n scenă

În ceasul lui- apoi l-ai şi uitat;

Un basm de zbucium plin spus de-un nebun

Şi fără nici un rost! ”

Wiliam Shakespeare – „ MacBeth ”

Reclame

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: